În cadrul Programului Prima Casă, FNGCIMM a acordat în primele cinci luni ale anului un număr de aproximativ 9.400 de garanții şi promisiuni de garantare din plafonul alocat pentru anul 2018.
De câțiva ani, Bosch testează soft-urile care se vor regăsi pe mașinile capabile să se conducă singure, dar compania este în discuții pentru a face un pas important: obținerea autorizației de a testa mașinile autonome în Cluj.
Clujenii sunt invitaţi la o dezbatere publică cu tema ”Reamenajarea malurilor Someșului”, la care va participa şi José Mayoral Moratilla, arhitectul spaniol de la PRÁCTICA, câștigătorul concursului de soluții ”Rethinking Someș”.
Primăria Cluj-Napoca anunţă restricţii de circulaţie, cu ocazia desfăşurării Festivalului de Film Transilvania „TIFF 2018”, care va avea loc în perioada 25 mai – 3 iunie 2018.
Florin Bădiţă, unul din fondatorii "Corupția ucide", a primit distincția Euronews "Personalitatea europeană a anului”. În ianuarie s-a numărat între premianţii Galei "Forbes 30 under 30 Europe 2018″ de la Londra, la categoria „Law and Policy”.
Luna mai aduce în premieră la VIVO! Cluj-Napoca o expoziție inedită pentru cei mai mici clienți ai centrului comercial.
Nouvelle Vague, celebrul grup de muzicieni care a cucerit publicul cu ritmuri de bossa-nova, cântă la Jazz in the Park 2018. Concertul va avea loc sâmbătă, 30 iunie în Parcul Central din Cluj.
Concert simfonic sub bagheta lui Theo Wolters, la Firlarmonica din Cluj, în cadrul unei seri cu lucrări de Beethoven, alături și pe pianistul Eduard Kunz.
Motocicliştii din toate colţurile ţării se adună, la final de săptămână, la Bike Fest, în campingul Eldorado din Gilău.