Omul de afaceri Sebastian Ghiţă afirmă într-o înregistrare apărută în spaţiul public că în 2021 s-a întâlnit la Belgrad cu Călin Georgescu, care i-a spus că a venit să se vadă cu prieteni sârbi, ruşi şi că are nevoie de sprijin, recomandându-se deja ca preşedintele României.
Serbia este paralizată de proteste violente. Au loc lupte de stradă, incendii și zeci de oameni au ajuns în spitale răniți, iar alții au fost arestați.
După ce Victor Ponta a povestit cum și-a obținut cetățenea sârbă, premierul Marcel Ciolacu i-a cerut fostului coleg de partid să se retragă din cursa pentru funcția de președinte al României.
Tarom vine cu o nouă ofertă. De data aceasta, transportatorul aerian de stat lansează prețuri promoționale pentru destinații din țări vecine României.
Formația din Gruia a apelat la serviciile terapeutului sârb pentru a rezolva cât mai rapid probleme medicale ale unor titulari.
Viitoarea strategie de dezvoltare teritorială a Județului Cluj pentru perioada 2023-2030, parte integrantă a Planului de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj (PATJ), este realizată în parteneriat cu Banca Mondială.
O adolescentă rănită în timpul atacului armat comis la începutul lui mai într-o unitate şcolară din Belgrad a murit luni, ridicând la zece numărul morţilor.
Fiica de 13 ani a antrenorului de la CSM Zalău a fost condusă pe ultimul drum, sâmbătă, după ce și-a pierdut viața în masacrul din Belgrad.
A doua zi după masacrul comis de un elev de 13 ani, care a împuşcat opt copii şi a un adult într-o şcoală din Belgrad, alte 8 persoane au fost ucise și 13 au fost rănite joi seară, într-un atac armat în Serbia.
Asupra elevului criminal a fost găsită o foaie care conținea o listă cu numele colegilor pe care voia să-i omoare, a declarat în conferința de presă de miercuri după amiază şeful Poliţiei din Belgrad.