Un val de reclame false referitoare la oportunităţi ireale de investiţii se propagă pe social media, folosindu-se de branding-ul BT, semnalează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), pe pagina de Facebook a instituţiei.
Alpha Bank este cea de a treia bancă după BT și BRD care obține în instanță anularea ordinului ANPC cu privire la recalcularea ratelor la credite.
Oana Ilaș, director general adjunct Retail Banking BT, a participat la podcastul Centrului de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar (CSALB), dedicat educației financiare.
Banca Transilvania a câștigat în instanță procesul împotriva Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar ordinul ANPC cu privire la recalcularea ratelor la credite a fost suspendat conform deciziei Curții de Apel Cluj.
Idea::Bank a început dezvoltarea unui pool de talente, un pas decisiv în acest sens este alăturarea lui Robert Anghel în echipa de management executiv, în calitate de Vicepreședinte Executiv Business.
Ca urmare a interesului ridicat din partea investitorilor instituționali față de emisinea de obligațuni a Băncii Transilvania din aprilie a.c., care arată încrederea în BT, banca suplimentează emisiunea de obligațiuni, crescând astfel vizibilitatea Grupului Banca Transilvania pe plan internațional.
Banca Transilvania lansează Creditul APIA 100% online pentru clienții care beneficiază în acest an de subvenții.
Banca Transilvania a primit patru premii în cadrul Galei Mastercard - Bank of the Year:
BT lansează segmentul de business Premium Banking pentru clienții persoane fizice din București, cu economii între 75.000 și 200.000 de euro.