Neplătite de 4 luni, handbalistele de la "U" Jolidon înving Craiova. "Cine striga la pauză să ne fie ruşine, îi doresc din tot sufletul să nu fie plătit timp de patru luni"

Neplătite de 4 luni, handbalistele de la
Neplătite de mai multe luni, handbalistele de la "U" Jolidon au învins azi SCM Craiova. Una dintre cele mai bune jucătoare din teren are un mesaj pe Facebook către spectatorii care le-au reproşat evoluţia slabă: "le doresc din tot sufletul să nu fie plătiţi timp de patru luni".

"Încă o victorie... şi o menţiune...", a scris Mihaela Tivadar după meci pe contul de Facebook. "Cine striga la pauză să ne fie ruşine, şi ne făcea în ultimul hal, îi doresc din tot sufletul să nu fie plătit timp de patru luni, după care să mă facă să fiu mândră de el şi de felul în care îşi face treaba... fără nici un gând, fără nici o grijă, fără nici o problemă... AM TĂCUT DESTUL, A VENIT VREMEA SĂ MAI ŞI VORBIM!!!...şi nu doar în teren".

Problemele financiare de la clubul de handbal nu le sunt necunoscute fanilor echipei, care la meciul de astăzi cu Craiova au polemizat pe această temă. Unii dintre ei au pus evoluţia mai slabă din prima repriză a handbalistelor pe seama acestui fapt, alţii consideră însă că sportivele trebuie să dea dovadă de o atitudine profesionistă şi să joace cât mai bine indiferent de situaţia financiară.

"U" Jolidon Cluj a câştigat cu 33-24 meciul disputat azi în Sala Sporturilor împotriva FCM Craiova, după ce la pauză a fost condusă cu 3 goluri (12-15).

Comenteaza