STUDIU: Somnul timp de 5 ore sau mai puţin, asociat cu un risc crescut de a dezvolta boli de inimă, cancer sau diabet

STUDIU: Somnul timp de 5 ore sau mai puţin, asociat cu un risc crescut de a dezvolta boli de inimă, cancer sau diabet

Persoanele în vârstă care dorm cinci ore pe noapte riscă să dezvolte două sau mai multe afecţiuni cronice, cum ar fi boli de inimă, cancer sau diabet, comparativ cu cele care dorm mai mult.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific PLOS Medicine, a monitorizat impactul duratei somnului asupra sănătăţii a peste 7.000 de bărbaţi şi femei la vârstele de 50, 60 şi 70 de ani.

Acest lucru a fost realizat prin monitorizarea timp de 25 de ani a participanţilor la studiul de cohortă „Whitehall II” realizat pe membri din serviciul public britanic.

Echipa de cercetători britanici şi francezi, condusă de University College London, a constatat că somnul timp de cinci ore sau mai puţin la vârstele de 50, 60 şi 70 de ani a fost asociat cu un risc mai mare cu 30% până la 40% de a dezvolta mai multe boli cronice comparativ cu persoanele care dormeau până la şapte ore.

Cercetătorii au examinat, de asemenea, relaţia dintre durata somnului din timpul nopţii în cazul fiecărui participant şi riscul de deces. Ei au descoperit că somnul cu o durată de cinci ore sau mai puţin la vârsta de 50 de ani a fost asociat cu un risc de deces mai mare cu 25% în cei 25 de ani de monitorizare, relatează UPI, potrivit rohealthreview.

Acest lucru este cauzat, în primul rând, de faptul că durata scurtă de somn sporeşte posibilitatea de apariţie a bolilor cronice, care la rândul lor creşte riscul de deces, se arată într-un comunicat.

Oamenii de ştiinţă au dorit să afle, de asemenea, dacă somnul timp de nouă ore sau mai mult a influenţat starea de sănătate a participanţilor. Ei nu au identificat, însă, o asociere clară între această durată a somnului şi dezvoltarea bolilor cronice la persoanele sănătoase la vârsta de 50 de ani.

Însă, în cazul persoanelor deja diagnosticate cu o afecţiune cronică, o astfel de perioadă lungă de somn a fost asociată cu un risc mai mare cu aproximativ 35% de a dezvolta o altă boală, posibil din cauza problemelor de sănătate subiacente ce afectează somnul, au indicat cercetătorii.

Studiul a fost susţinut de instituţii precum Institutul Naţional pentru Îmbătrânire, o divizie a Institutului Naţional de Sănătate din SUA, Consiliul de Cercetare Medicală (MRC) din Marea Britanie şi Fundaţia Britanică a Inimii.

Comenteaza