OMS spune că nu are încă imaginea completă a cazului din Siberia și cere Rusiei informații suplimentare pentru a stabili ce a dus la decesul femeii și pentru a clarifica relatările despre un posibil al doilea angajat bolnav.
Varianta XFG a coronavirusului este monitorizată de autoritățile sanitare internaționale, după ce a fost depistată în mai multe țări europene și a devenit dominantă în unele dintre acestea.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj a lasant noi apeluri la donare de sânge, precizând că este nevoie urgentă de grupele cu Rh negativ, dar și de 0 și A pozitiv.
UMF „Iuliu Hațieganu” a înființat „EduPedi Cluj – Școala din spital”, un proiect prin care copiii cu probleme medicale își vor putea continua studiile în perioada tratamentului sau a recuperării.
A început sesiunea de examene pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist. Aceasta are loc în perioada 7 octombrie – 3 noiembrie, iar pentru prima dată, subiectele sunt unice la nivel național.
După ce un posibil de ciumă pulmonară ar fi fost înregistrat într-o regiune din Rusia, unde o angajată a unui institut de cercetare a murit după ce ar fi spart accidental o eprubetă cu virusul mortal, președintele SUA a anunțat că îi oferă asistență lui Putin în caz de epidemie.
Concursul pentru rezidențiat în medicină, medicină dentară și farmacie are loc pe 15 noiembrie, în șase centre universitare, printre care și Cluj-Napoca.
Somnul de proastă calitate a fost asociat de mult timp cu un risc mai mare de demență, iar cercetări recente susțin că și durata somnului ar putea conta.
Ciuma pulmonară este una dintre cele mai grave forme ale ciumei și poate evolua rapid. Boala a stârnit panică după moartea unei tinere în Rusia, despre care există suspiciunea că ar fi fost infectată.
Dieta ketogenică, cunoscută mai ales pentru efectele sale asupra slăbirii, ar putea avea efecte foarte diferite în funcție de zona intestinului.