News alert Comisia Juridică a Senatului, vot pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

Comisia Juridică a Senatului, vot pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

Comisia Juridică a Senatului a decis miercuri să recomande senatorilor ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de DNA că a primit mită, indirect, 800.000 de dolari.

”Avem un vot neutru, au fost trei voturi pentru, două abţineri şi un vot împotrivă. Noi, Comisia juridică, vom propune plenului Senatului efectuarea urmăririi penale faţă de domnul Tăriceanu, urmând ca plenul Senatului să decidă în consecinţă”, a declarat preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, citat de Mediafax.ro. 

DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă şi faţă de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului.

 Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a iniţiat şi susţinut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licenţe între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.

Comenteaza