Europarlamentarul PSD Corina Creţu a fost confirmată de preşedintele desemnat al CE, Jean-Claude Juncker, drept propunerea României pentru funcţia de comisar european, scrie Gândul citând surse de la Bruxelles potrivit cărora Creţu ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale.
Cele cinci baze pe care NATO intenţionează să le construiască în Europa de Est pentru a contracara ameninţarea rusă sunt în Polonia, România, Lituania, Letonia şi Estonia, a anunţat duminică cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Moscow Times, în ediţia electronică.
Premierul polonez Donald Tusk a fost desemnat în funcţia de preşedinte al Consiliului European, iar ministrul italian de Externe Federica Mogherini în postul de şef al diplomaţiei UE, a anunţat sâmbătă preşedintele în exerciţiu al Consiliului, Herman Van Rompuy, citat de AFP.
Uniunea Europeană a dat duminică un termen de o săptămână Rusiei să înceteze acţiunile în Ucraina, în caz contrar urmând să adopte noi sancţiuni.
Rusia vrea să organizeze un "pod umanitar" pentru a efectua numeroase transporturi de ajutoare în zonele din estul Ucrainei, afectate de conflictul dintre trupele ucrainene şi separatiştii proruşi, a declarat un oficial din Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.
Un avion civil ucrainean cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit în noaptea de vineri spre sâmbătă în Sahara algeriană, în apropiere de aeroportul din Tamanrasset, a anunţat agenţia APS, citată de AFP.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că, "spre surprinderea" sa, a aflat că România a transmis două nominalizări pentru funcţia de comisar european, fapt despre care ştie de la Bruxelles.
NATO a cerut vineri Rusiei să "înceteze acţiunile militare ilegale" din Ucraina, denunţând o "escaladare gravă a agresiunii militare ruse". Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că autorităţile de la Kiev ar trebui "forţate" să negocieze "pe fond" cu separatiştii proruşi care luptă împotriva forţelor armate ucrainene în estul Ucrainei.
NATO a cerut Rusiei să "înceteze acţiunile militare ilegale" din Ucraina. Vladimir Putin: Autorităţile de la Kiev ar trebui "forţate" să negocieze "pe fond" cu separatiştii proruşi. Traian Băsescu: Armata ucraineană riscă un măcel dacă nu este sprijinită de NATO. Victor Ponta: Intervenţia Rusiei trebuie condamnată şi sancţionată.