12:38 Conducerea clubului din Gruia a apelat din nou la măsura insolvenței, după mai bine de un deceniu de la precedenta situație de acest fel.
21:53 Meciul Dinamo 1948 București – FCSB se va disputa pe Cluj Arena în luna septembrie. Consiliul Județean Cluj a răspuns favorabil solicitării Clubului Sportiv Dinamo.
21:13 Primarul Bogdan Pivariu anunță următorul pas al independenței energetice a comunei: stocarea energiei prin sisteme de baterii
19:43 Sportivul în vârstă de 21 de ani a cucerit medalia de aur în cadrul competiției de la Paris.
18:48 Antrenorul în vârstă de 55 de ani își începe al doilea mandat în Gruia.
17:04 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de sâmbătă, 15 august 2026.
16:48 Admiterea la liceu se schimbă din 2027, iar elevii de clasa a VIII-a vor avea posibilitatea să susțină un examen separat la anumite licee.
16:44 Euro a urcat ușor vineri, 14 august, potrivit cursului publicat de Banca Națională a României (BNR).
16:41 Modelul ideal al modernismului socialist PARTEA I — Nașterea unui nou model de locuire Cartierul Gheorgheni din Cluj, construit în principal între 1964 și 1969, reprezintă unul dintre cele mai bine păstrate exemple ale unei etape dis
16:23 Deputatul PNL Cluj susține că România și-a păstrat ratingul de țară datorită corecției bugetare de peste 2% din PIB și laudă măsurile luate de premierul Ilie Bolojan.
16:19 Un bărbat din Câmpia Turzii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat o femeie într-un parc din municipiu.
16:06 Sute de credincioși au pornit pe jos, pe cei șapte kilometri până la mănăstirea de pe deal, într-un sobor de preoți și diaconi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Andreicuț
16:00 MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat misiunea diplomatică/oficiul consular din Grecia cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate în urma incendiilor.
15:57 Antrenorul a fost la un pas de o revenire în Gruia, însă în cele din urmă pe banca tehnică va sta Marius Șumudică.
15:03 Cluj-Napoca își păstrează poziția de lider în clasamentul celor mai scumpe piețe rezidențiale analizate.
15:02 În multe cazuri, anumite boli cronice devin incompatibile cu șofatul doar dacă ele nu sunt tratate
15:00 Aflate la doar câțiva kilometri distanță de Cheile Turzii, Cheile Borzești , vecinele mai "sălbatice" așteaptă să fie descoperite de turiștii care caută relaxare condimentată cu puțină aventură.
14:48 Un accident rutier grav s-a produs vineri, 14 august, pe DN1-E60, pe drumul dintre Cluj-Napoca și Turda, în afara localității Copăceni.