Ovidiu Cîmpean laudă măsurile lui Bolojan după ce România și-a păstrat ratingul de țară: „Așa arată seriozitatea”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 16:23
- Politica
- Ascultă știrea
Deputatul PNL Cluj susține că România și-a păstrat ratingul de țară datorită corecției bugetare de peste 2% din PIB și laudă măsurile luate de premierul Ilie Bolojan.
Parlamentarul clujean afirmă că disciplina bugetară a fost pusă deasupra calculelor politice, iar această abordare ar fi fost apreciată de piețele financiare și agențiile de rating.
„România și-a păstrat ratingul de țară, iar corecția bugetară de peste 2% din PIB a cântărit decisiv. Mugur Isărescu a recunoscut ieri în conferința de presă: «Corecţia fiscală pe care a făcut-o România, o spun cu toată responsabilitatea, este majoră şi decizia a fost corectă, că nu am fost retrogradaţi.»”, a transmis Ovidiu Cîmpean.
Deputatul susține că ajustarea bugetară nu este rezultatul unei evoluții automate, ci al unor decizii politice despre care afirmă că au fost asumate de actuala guvernare în pofida costurilor de imagine și a reacțiilor negative.
„Corecția asta nu s-a făcut singură. Ilie Bolojan a avut curajul să ia decizii nepopulare și să pună disciplina bugetară deasupra calculelor politice. Așa arată seriozitatea, iar piețele și agențiile de rating au apreciat-o”, a afirmat Cîmpean.
Liberalul susține că reducerea deficitului trebuie să rămână direcția principală a politicii fiscale, avertizând că promisiunile privind cheltuieli care nu pot fi susținute din buget ar putea avea efecte asupra întregii populații.
Atac la PSD și AUR: „Au dărâmat un guvern funcțional”
Deputatul clujean își îndreaptă criticile și către PSD și AUR, pe care le acuză că promovează politici populiste și că au contribuit la instabilitatea politică și bugetară.
„Asta nu acceptă PSD. Bolojan le-a stricat jocul. Modelul cu șmecherii, promisiuni fără acoperire și negocieri de culise, înrădăcinat de peste 30 de ani, nu mai funcționează. De aici și toată furia lui Grindeanu, Manda și Tudose”, a declarat Ovidiu Cîmpean.
Acesta susține că efectele politicilor populiste nu sunt suportate de partidele care le promovează, ci ajung să fie resimțite de populație prin costuri mai mari și prin reducerea resurselor disponibile pentru investiții.
„PSD și AUR au dărâmat un guvern funcțional, sabotează legile PNRR și se întrec acum în populisme. Populismul nu este plătit nici de PSD, nici de AUR. Îl plătim cu toții prin dobânzi mai mari, inflație, scăderea puterii de cumpărare sau prin lipsa banilor pentru investiții în infrastructură, în sănătate sau educație”, a mai transmis deputatul PNL Cluj.











