Schimbări importante la Casa Verde în 2026. Ce pregătește Ministerul Mediului

Schimbări importante la Casa Verde în 2026. Ce pregătește Ministerul Mediului

Programul Casa Verde va veni cu reguli noi în 2026.

Persoanele care intenționează să acceseze finanțarea pentru instalarea de panouri fotovoltaice nu vor mai putea folosi fondurile pentru achiziția unor noi panouri, ci pentru sisteme de stocare a energiei.

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că noul program va fi orientat către baterii care să permită păstrarea energiei produse în timpul zilei și utilizarea acesteia în perioadele de consum ridicat. În special, energia stocată ar putea fi folosită seara, când România ajunge să apeleze la importuri, arată Imobiliare.ro. 

La nivel național, autoritățile estimează că prin noul program ar putea fi instalată o capacitate de stocare de cel puțin 200 MWh.

O altă schimbare vizează modul în care vor fi selectați beneficiarii. Diana Buzoianu spune că persoanele care sunt dispuse să contribuie cu o sumă mai mare din fonduri proprii ar putea avea prioritate la acordarea finanțării.

Totodată, Ministerul Mediului intenționează să renunțe la principiul „primul venit, primul servit”, care a transformat înscrierea în program într-o cursă pentru obținerea finanțării.

„Pentru prima dată, vom schimba cu totul politica Fondului pentru Mediu, și anume, acum este o cursă a înarmării cine dă primul click, cine a dat primul click ca să poată să obțină fondurile”, a declarat Diana Buzoianu.

Potrivit ministrului, în cadrul noului program vor fi introduse criterii de selecție diferite, astfel încât finanțarea să fie acordată în funcție de cât de avantajoasă este oferta fiecărui beneficiar.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .