Chirii speciale pentru angajații sau pensionarii statului care oricum au venituri uriașe: zeci de magistrați plătesc chirie între 60 și 197 de lei chiar în centrul Capitalei.
O profesoară din Cluj a fost arestată preventiv după ce a agresat și insultat o fetiță de 10 ani, elevă în clasa sa.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost eliberată condiționat, joi, din penitenciar, după ce a efectuat peste trei ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Elena Udrea va fi eliberată condiționat din Penitenciarul Târgșor, a decis, joi, definitiv, Tribunalul Prahova.
Elena Udrea ar putea fi eliberată joi, 18 iulie, dacă magistrații de la Tribunalul Prahova resping contestația DNA privind liberarea condiționată decisă de Judecătoria Ploiești.
Fostul director general al Romsilva Teodor Ţigan, care a încasat 100.000 euro primă de pensionare, a dat în judecată Regia Naţională a Pădurilor, după ce a fost concediat de la Direcţia Silvică Arad. Cere despăgubiri cu dobândă pentru că nu a mai putut încasa şi pensie şi salar de la stat.
Judecătorii Curții Constituționale nu vor mai primi o sumă echivalentă cu indemnizația netă pentru șase luni de activitate la încetarea mandatului, dacă un proiect de lege depus de parlamentarii PNL și USR va fi adoptat.
Emil Gânj, dat în urmărire sub acuzația că și-a omorât iubita, a fost favorizat de Justiția română după un viol și o crimă. Acum autoritățile oferă bani publici ca recompensă pentru a-l prinde pe cel care a ucis a doua oară.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor, în formă continuată, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lâng