Minoră de 13 ani din Cluj, agresată sexual într-un magazin. Suspectul a fost lăsat în libertate sub control judiciar

Minoră de 13 ani din Cluj, agresată sexual într-un magazin. Suspectul a fost lăsat în libertate sub control judiciar
ilustrativ | Foto: hotnews

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Ceanu Mare, județul Cluj, este cercetat penal pentru agresiune sexuală asupra unei minore de 13 ani.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, incidentul a avut loc în data de 16 iunie 2025, în jurul orei 11:00, într-un magazin din localitate.

Inculpatul ar fi abordat minora în incinta magazinului, a împins-o într-un colț al încăperii, blocându-i scăparea cu brațul. Ulterior, a prins-o cu o mână de talie și cu cealaltă de bărbie și a încercat să o sărute pe gură. Fata a reușit să întoarcă capul, iar bărbatul a sărutat-o pe obraz.

Pe 17 iunie, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului, sub acuzația de agresiune sexuală asupra unui minor. Totodată, a fost formulată propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a respins însă solicitarea procurorului, dispunând în schimb măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările în acest caz sunt în desfășurare.

Comenteaza