Președinta Curții de Apel Cluj, Dana Gârbovan, se numără printre magistrații care aspiră la un post de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit listei publicate de Consiliul Superior al Magistraturii și ÎCCJ.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat ancheta în dosarul stimulatoarelor și defibrilatoarelor cardiace reutilizate după ce au fost extrase de la cadavre și au dispus trimiterea în judecată a doi medici, acuzați de peste 200 de fapte de abuz în serviciu.
Tribunalul Mureș a decis menținerea arestului preventiv pentru fostul preot Cristian Pomohaci, respingându-i cererile de eliberare sau de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu ori controlul judiciar.
Asociația Declic a anunțat că a înregistrat, marți, 21 iulie 2026, o acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel Cluj prin care solicită anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Emil Gânj ar fi trebuit să fie după gratii în data de 8 iulie 2025, atunci când a omorât-o pe Anda, în localitatea Miheșu de Câmpie din județul Mureș, dar Justiția a fost de partea călăilor. Așa cum a fost și Poliția, chemată să o protejeze pe femeie de cel care o răpise sau să îl caute pe criminal imediat după comiterea faptelor.
Deputatul Ovidiu Cîmpean susține că decizia Tribunalului Ilfov de suspendare a unei hotărâri interne a PNL reprezintă un precedent care depășește granițele unei dispute politice și poate avea consecințe asupra funcționării democrației.
De Ziua Justiției române, judecătorul Alin Ene, membru în Consilul Superior al Magistraturii, a postat un mesaj inedit în care Justiția este o femeie agresată de soțul ei, Guvernul.
Investigaţia DIICOT a scos la iveală modul în care sute de persoane vulnerabile - vârstnici, persoane cu dizabilităţi psihice grave şi oameni fără adăpost - au fost transformate în simple "surse de venit" sub paravanul unei activităţi caritabile condusă de Viorel Pașca în județul Bihor.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Târgu Mureş l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Cristian Pomohaci pentru trafic de droguri de mare risc.