09:05 O primăriță din județul Cluj a pus gând rău celor care folosesc apa din rețea pentru a-și uda grădina sau, mai rău, pentru a-și umple piscina. Oamenii întreabă unde scrie în contract câtă apă din rețea au voie să folosească.
08:45 Se apropie Untold 2025. Ediția din acest an va avea loc între 7 - 10 august, iar la Cluj-Napoca ajung, rând pe rând, camioanele cu logistica festivalului.
08:15 Universitatea Cluj a condus o bună parte din meciul de pe ”Ioan Oblemenco”, dar formația lui Ioan Ovidiu Sabău a pierdut în prelungiri în fața oltenilor, scor 2-1.
07:47 Emil Gânj este căutat de 21 de zile pentru ce-a de-a doua crimă pe care a comis-o în data de 8 iulie. Acesta a premeditat crima și distrus probe.
07:09 Luni, 28 iulie, pe litoralul Mării Negre a fost arborat steagul roșu, iar baia în mare interzisă din cauza valurilor mari. Se pare că și navigația era interzisă, valurile având 2-3 metri, totuși o tragedie a avut loc în zona Golfului Mosura, pe Canalul Sulina.
23:30, 28 Iul 2025 Deși a condus o bună parte din meci, formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a pierdut în prelungiri în fața oltenilor, scor 2-1.
19:30, 28 Iul 2025 Întorsătură majoră de situație în dosarul retrocedării celor 43.000 de hectare de pădure de la Bacău, evaluate la 300 de milioane de euro, afacere în care apărea și patronul clubului de fotbal CFR Cluj.
18:05, 28 Iul 2025 Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 28 iulie, că proiectul legislativ care reglementează pensiile magistraților este aproape finalizat.
17:26, 28 Iul 2025 Polițiștii clujeni au oferit noi informații legate de accidentul produs în localitatea Ciucea, județul Cluj.
17:07, 28 Iul 2025 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de marți, 29 iulie 2025.
16:53, 28 Iul 2025 Cristian Popescu Piedone rămâne sub control judiciar. Magistrații Tribunalului Brașov au respins contestația formulată de fostul șef al ANPC împotriva măsurii preventive.
16:41, 28 Iul 2025 Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ciucea, județul Cluj.
16:37, 28 Iul 2025 Fotografie inedita din vechiul Cluj.
16:04, 28 Iul 2025 Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că se scumpesc rovinietele, iar amenzile se dublează.
15:38, 28 Iul 2025 Acordul vamal cu Statele Unite împarte Europa în trei tabere. Prim-vicepreședintele PSD Cluj, deputatul Remus Lăpușan, spune că SUA este marele câștigător al acestuia
15:35, 28 Iul 2025 Consiliul Județean Cluj a aprobat acordul de parteneriat între Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, în vederea reducerii disparităților dintre copiii și tinerii expuși la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii și tineri, intitulat „Dincolo de limite".
15:33, 28 Iul 2025 Sportivul din România a avut cel de-al patrulea timp în semifinale și va lupta marți pentru o nouă medalie.
15:24, 28 Iul 2025 Meteorologii ANM au emis o prognoză pe regiuni valabilă până spre jumătatea lunii august.
15:19, 28 Iul 2025 La Grădina Botanică „Alexandru Borza”, înflorește în fiecare vară o floare cu un aer de legendă: Victoria cruziana, una dintre cele mai spectaculoase plante acvatice din lume.