Premierul Bolojan anunță că legea privind pensiile magistraților este aproape finalizată. Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Iul 2025, 18:05
- Economie
- Ascultă știrea

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 28 iulie, că proiectul legislativ care reglementează pensiile magistraților este aproape finalizat.
Modificările propuse vor viza exclusiv viitorul și nu vor afecta pensiile aflate deja în plată, astfel încât legea să respecte deciziile Curții Constituționale.
„Proiectul e aproape finalizat și foarte probabil azi sau mâine îl vom comunica public pentru dezbatere”, a declarat premierul, potrivit g4media.ro.
Potrivit lui Ilie Bolojan, „crește vârsta de pensionare la vârsta standard de 65 de ani, crește durata după care te poți pensiona și clarifică prevederea legată de valoarea pensiei în așa fel încât să fie după un model european, atât în ceea ce privește cuantumul pensiei, dar cât privește și modalitatea la care se raportează”.
El a atras atenția și asupra problemelor din sistemul actual.
„Astăzi, din păcate, în sistemul de justiție avem un mecanism neclar, care a generat mii de procese cu sentințe care au costat statul român miliarde de euro și care trebuie modificat în așa fel încât să fie un sistem clar, un sistem predictibil care să nu afecteze veniturile din această zonă, dar care să nu mai permită aceste procese și o neclaritate generală. Deci, calitatea actelor legislative care reglementează aceste zone trebuie îmbunătățită”, a spus Ilie Bolojan, potrivit sursei citate.
Proiectul de lege urmează să fie lansat în dezbatere publică în zilele următoare. În cadrul coaliției de guvernare se va decide dacă actul normativ va fi adoptat prin asumarea răspunderii sau prin procedura parlamentară clasică.