FC Argeș i-a stricat sărbătoarea lui Petrescu. La meciul 800 din carieră, CFR a pierdut pe teren propriu

FC Argeș i-a stricat sărbătoarea lui Petrescu. La meciul 800 din carieră, CFR a pierdut pe teren propriu
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația din Gruia a fost învinsă de nou-promovată, scor 0-2, în runda cu numărul 3 a sezonului regulat din Superligă.

Pe o vreme exact ca cea de la jocul cu Paksi, când a plouat torențial la Cluj, partida a început cu un moment special dedicat antrenorului gazdelor, care a ajuns la 800 de meciuri în cariera de tehnician. Petrescu a trimis pe gazon un 11 schimbat aproape în totalitate față de cel din Elveția, însă echipa sa a preluat inițiativa încă de la început. "Feroviarii" au avut de partea lor posesia, în timp ce oaspeții au așteptat șansa unei lovituri pe contraatac.

Mai mult, piteștenii au fost echipă mai periculoasă, iar după jumătatea reprizei Moldoveanu a încercat să îl suprindă pe Hindrich din interiorul careului, dar mingea a trecut peste transversală (25). De asemenea, colegul său, Caio, a avut o execuție spectaculoasă din 16 metri, care a trecut alături (30). Abia cu 10 minute înainte de finalul primei părți CFR a amenințat poarta lui Straton, prin șutul puternic al lui Gjorgjievski, dar goalkeeper-ul a reținut (35).

Replica a venit prin Rădescu, cel care a pivotat frumos în careul clujean și a trimis alături (36). Publicul din Gruia avea să fie redus la tăcere înainte de pauză, când Sierra a marcat spectaculos, cu un șut la colțul lung, fără speranțe pentru Hindrich, iar FC Argeș a intrat în avantaj la cabine, scor 0-1.

Pe parcursul pauzei, ploaia s-a oprit în Gruia, însă situația de pe gazon nu s-a schimbat. După ce Moldoveanu l-a întins serios pe Hindrich cu un șut din afara careului, oaspeții au dat din nou lovitura. În urma unui corner, Sadriu s-a înălțat în careul CFR-ului și a trimis cu capul în plasă (53).

"Feroviarii" s-au aruncat imediat în ofensivă, dar fără prea mult succes. Duăp ce Tudose a scos de pe linia porții (61), Badamosi a trecut și el pe lângă gol, la debut (64). Așa cum era de așteptat, piteștenii au apelat la toate trucurile posibile pentru a trage de timp și a securiza punctele, spre nemulțumirea evidentă a spectatorilor din Gruia.

Tactica oaspeților a funcționat în fața unui CFR lipsit de idei și aflat în criză de timp. Chiar dacă a încheiat partida cu un sistem super ofensiv, echipa clujeană nu a reușit să puncteze, iar FC Argeș s-a impus surprinzător în Gruia, scor 0-2.

Comenteaza