Cursă cu poliţiştii pe 6 km. Nu avea permis, iar plăcuţele de înmatriculare erau false

Cursă cu poliţiştii pe 6 km. Nu avea permis, iar plăcuţele de înmatriculare erau false

Un tânăr de 24 de ani le-a dat bătăi de cap poliţiştilor clujeni. 

La data de 26 februarie 2019, în jurul orei 12.40, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda - Postul de Poliție Comunal Ciurila au depistat un bărbat de 24 de ani, din comuna Iara, judeţul Cluj în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe raza localităţii Ciurila, judeţul Cluj, pe DJ 107R, deşi nu deţine permis de conducere. Autovehiculul condus avea aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare ce aparțineau altui vehicul.

Iniţial, cel aflat la volan a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al poliţiştilor, fiind necesară urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 6 kilometri şi blocarea acestuia în trafic de către poliţişti. În timpul urmăririi şi blocării nicio persoană nu a avut de suferit şi niciun autoturism nu a fost avariat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Cel în cauză a fost reţinut de către poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca la expirarea acesteia bărbatul să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Comenteaza