Video Atenție, șoferi! Polițiștii clujeni au scos elicopterul pentru supravegherea traficului
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:47
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii clujeni au anunțat că monitorizează circulația, în acest weekend, atât de la sol, cât și din aer, cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI, inclusiv în zona târgului de la Negreni.
"Suntem în teren și monitorizăm traficul rutier atât de la sol, cât și din aer, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviație al MAI (IGAv)", transmite IPJ Cluj.
Polițiștii spun că supravegherea aeriană permite observarea dinamicii traficului și transmiterea în timp real a informațiilor către echipajele de la sol, facilitând identificarea rapidă a zonelor aglomerate și adaptarea măsurilor în funcție de situația din teren.
"Acționăm pentru menținerea fluenței circulației și siguranța participanților la trafic, inclusiv în zona localității Negreni, unde se desfășoară tradiționalul Târg de Toamnă", mai precizează reprezentanții IPJ Cluj.
Aceștia recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.











