Ministerul Economiei: 300 de milioane de euro, ajutor pentru industria prelucrătoare din România

Ministerul Economiei: 300 de milioane de euro, ajutor pentru industria prelucrătoare din România
| Foto: viz-arch - Depositphotos.com

Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică Hotărărârea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.

„Venim cu o schema de ajutor de stat în valoare de 300 milioane de euro, care să relanseze economia în acest sector. Este necesar să acționăm prin susținerea operatorilor economici din România în vederea dezvoltării potențialului de producție pentru materiale/produse/echipamente și servicii necesare pietei, prin asigurarea surselor de finanțare necesare și a capabilităților de producție. Totodată, trebuie să atragem noi investiții și să dezvoltăm noi capabilități de producție în vederea creșterii rezilienței industriei prelucratoare românești și să asigurăm competitivitatea produselor industriale românești pe piețele internaționale. De aceea, Ministerul Economiei propune măsuri de acordare a unor granturi care să stimuleze economia românească din perspectiva dezvoltării lanțurilor valorice", a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei, potrivit unui comunicat transmis ZIUA DE CLUJ.

Schema de ajutor de stat propusă de Ministerul Economiei are ca principal obiectiv acordarea de granturi pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice în industria prelucrătoare. Aplicarea acesteia se va face în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, plata ajutorului de stat urmând să fie efectuată  în perioada 2022-2027, în limita bugetului anual alocat schemei, echivalent în lei al sumei de 150 milioane euro. Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 300 milioane euro, iar numărul maxim estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 20.

Printre cheltuielile eligibile se numără investiţiile în active corporale și necorporale legate de demararea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente; diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate; schimbare fundamentală a procesului general de producţie al unei unităţi existente; crearea de noi locuri de muncă.

Aplicarea schemei de ajutor de stat ajută la crearea de noi locuri de muncă, cu impact direct asupra dezvoltarii regionale, respectiv ameliorarea sărăciei (combaterea inegalităților, injustiția socială) și încurajează achiziționarea de tehnologii verzi care vin în sprijinul protecției mediului înconjurător. De asemenea, proiectul are impact favorabil asupra mediului de afaceri prin ajutorul financiar acordat în vederea sprijinirii dezvoltării sustenabile a întreprinderilor din sectorul industriei prelucrătoare și dezvoltării   lanțurilor valorice și a prezenței românești în cadrul lanțurilor valorice europene/internaționale.

Proiectul este în consultare publică pe site-ul instuției, iar propuneri și observații pot fi transmise pe adresa de e-mail: dezbateri_publice@economie.gov.ro.

Comenteaza