Mall-urile Clujului își revin mai repede decât cele din București

Mall-urile Clujului își revin mai repede decât cele din București
Majoritatea unităților din mall-urilor clujene s-au redeschis în 15 iunie, mai puțin zonele de restaurant și cinema

Marile centre comerciale din orașe regionale precum Cluj, Timișoara sau Iași au recâștigat 80% din traficul de dinainte de închiderea lor, în starea de urgență, față de cele din capitală care încă nu au cunoscut o asemenea revenire.  

Redeschiderea mall-urilor a readus la lucru majoritatea celor 1,2 milioane de angajați din comerț. De prima săptămână de activitate au beneficiat retailerii și mall-urile care au investit în marketing. Primele date de după redeschidere arată o performanță mai ridicată a traficului pentru proiectele regionale comparativ cu centrele comerciale din București, potrivit CBRE, liderul pieței de consultanță imobiliară.

„Am remarcat un comportament diferit de consum, atât ca vizită în mall, cât și la nivel de achiziție, orașele regionale mari fiind peste media din București, cu mai mult de 80% din trafic recâștigat. Logistica afiliată unei cumpărături online este mai puțin dezvoltată în afara Bucureștiului și a impulsionat vânzările offline din orașele secundare.

Distanțele relativ mici din aceste orașe permit clienților să ajungă rapid la mall, evitând mijloacele de transport în comun. Al treilea factor este dat de marketing și comunicarea online. O veste bună la nivelul întregii țări este că acei consumatori care s-au întors la mall sunt cumpărători, iar traficul se traduce în vânzări”, a declarat Luiza Moraru, Head of Property Management CEE, CBRE.

Centrele comerciale cu suprafețe de peste 15.000 mp, care totalizează 3,7 milioane mp de spațiu construit în România, au fost redeschise în 15 iunie, cu excepția cinematografelor și a zonelor de food court. Centrele comerciale au implementat măsuri extinse pentru a asigura securitatea sanitară a clienților.

Redeschiderea a coincis cu lansarea perioadei de promoții în marile magazine de fashion și accesorii, ele reprezentând 40-50% din suprafața unui centru comercial. Chiar și în condițiile unor creșteri considerabile ale vânzărilor online, magazinele au redeschis cu un stoc de marfă consistent.

Proiectele din orașele regionale vor înregistra rezultate în creștere cel puțin până în toamnă, când perioada concediilor se va încheia și cei 175.000 de studenții vor reveni în capitală. Lipsa turismului internațional din capitală și creșterea turismului intern va favoriza vânzările centrelor comerciale din afara Bucureștiului.

CBRE administrează în România opt centre comerciale cu o suprafață de 320.000 mp și 1.000 de chiriași, care înregistrează un trafic anual de 59 milioane de vizitatori. În Cluj aceasta se ocupă de administrarea complexului Vivo Center.

Comenteaza