Clujul a dat primul credit Noua Casă. Apartament de 73.000 de euro în București

Clujul a dat primul credit Noua Casă. Apartament de 73.000 de euro în București

Prima locuinţă cu finanţare prin programul guvernamental Noua Casă, derulat prin Banca Transilvania (BT) Cluj, a fost cumpărată în capitală.

Apartamentul are trei camere şi a costat 73.000 de euro, iar creditul este de 66.500 de euro, echivalentul în lei. Rata lunară este de 330 de euro, adică 1.600 de lei, iar dobânda este de 4,17%. Clientul are 35 de ani, este economist, iar cumpărarea unui apartament a fost unul dintre planurile sale pentru acest an şi motivul pentru primul său credit la BT.

BT va acorda credite de 700 de milioane de lei prin Noua Casă. Acest program are adresabilitate mai largă decât Prima Casă, principala noutate fiind posibilitatea achiziţionării unei locuinţe mai scumpe, care satisface nevoia de spaţiu şi oferă clienţilor un confort sporit, tendinţe remarcate şi de BT în rândul preferinţelor şi cerinţelor clienţilor, mai ales în acest an.

Suma maximă care poate fi împrumutată a crescut la 119.000 de euro. Avansul minim necesar, acesta este între 5 şi 15%, diferenţiat în funcţie de tipul locuinţei. Principalii competitori la nivel bancar în România sunt BT, BCR și BRD.

Se pot cumpăra locuințe de 119.000 de euro

Prin Noua Casă pot fi achiziţionate locuinţe vechi şi noi dacă valoarea de achiziţie nu depăşește 70.000 de euro (echivalent lei), caz în care valoarea maximă a finanţării trebuie să fie de 66.500 de euro, avansul minim necesar fiind de 5%. Pot fi cumpărate locuinţe noi dacă valoarea de achiziţie este egală sau mai mare de 70.001 euro: valoarea maximă de finanţare pentru aceste imobile trebuie să fie de 119.000 de euro, iar avansul minim necesar, de 15%. 

Comenteaza