Procurorul General al României a declarat că sunt 245 de sesizări privind suspiciuni de vot multiplu la alegerile locale, care au avut loc la data de 05 iunie, urmând ca acestea să fie verificate pentru a se stabili dacă suspiciunile se confirmă.
Garbine Muguruza, Serena Williams şi Simona Halep au fost nominalizate, marţi, de site-ul WTA, pentru titlul de "Jucătoarea lunii mai". Câştigătoarea va fi anunţată vineri, 10 iunie, în urma voturilor fanilor, pe site-ul wtatennis.com.
La nivel naţional, votul pentru consiliile judeţene a fost câştigat de PSD cu 37,7% din voturi, urmat de PNL cu 32,10%, ALDE cu 6,16%, UDMR cu 5,56% şi PMP cu 4,19%, după ce au fost numărate 97% din voturi.
Potrivit ultimelor informaţii venite de la UEFA, fiecare club care are jucători în loturile echipelor naţionale prezente la turneul final al Campionatului European din Franţa va primi o sumă fixă pe zi pentru perioada în care angajaţii săi se vor afla în cantonament.
Şeful poliţiei din Paris a anunţat că securitatea în jurul stadioanelor şi a zonelor special amenajate pentru fani a fost suplimentată cu 3.000 de ofiţeri de poliţie. Euro 2016 va fi deschis cu meciul Franţa-România, partidă programată pe 10 iunie pe Stade de France.
iderii PSD, ALDE şi UNPR au discutat luni după-amiază, la sediul PSD, despre viitoarele majorităţi în administraţiile locale, stabilind că cele două formaţiuni mai mici vor primi funcţii de vicepreşedinţi de Consilii Judeţene şi cele două poziţii de viceprimari generali ai Capitalei.
Profesorii vor vedea primele creşteri salariale de la 1 august, urmând ca a doua tranşă de creşteri să vină din luna decembrie 2017, aceste creşteri făcând parte din corecţiile salariale, a declarat ministrul Muncii, luni, Dragoş Pîslaru la o conferinţă de presă de la Guvern.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că PNL va schimba legea electorală care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin când va avea majoritate parlamentară, afirmând că este de neacceptat să ai un primar al Bucureştiului ales doar cu 14% din numărul alegătorilor.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus luni că i s-a părut ''curios'' cât de mult a stat preşedintele Klaus Iohannis duminică în cabina de vot, adăugând ironic că ar fi încercat să modifice candidaţii.