MAI: Poliţiştii au primit 494 de sesizări dintre care 40% nu s-au confirmat

MAI: Poliţiştii au primit 494 de sesizări dintre care 40% nu s-au confirmat
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, duminică, că din momentul deschiderii urnelor, poliţiştii au primit 494 de sesizări dintre care 40% nu s-au confirmat, existând 78 de posibile infracţiuni.

Potrivit unui comunicat "numărul de incidente electorale sesizate până la această oră reprezintă aproape jumătate din numărul celor înregistrate la alegerile locale din 2012".

Astfel, dacă în anul 2012 până la această oră erau înregistrate 982 de sesizări privind incidente electorale, la acest moment, la nivel naţional, sunt înregistrate 494 de sesizări cu privire la săvârşirea unor posibile contravenţii sau infracţiuni. Dintre acestea, în urma verificărilor, 40% nu s-au confirmat.

"Până la această oră (ora 17.30), au fost sesizate 78 de posibile infracţiuni pentru care sunt cercetate 57 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.610 de lei", mai informează MAI.

Potrivit MAI, cele mai multe măsuri sancţionatorii s-au aplicat pentru fotografierea şi filmarea buletinului de vot.

De asemenea, reprezentanţii ministerului atrag atenţia asupra faptului că sunt situaţii când alegătorii îşi postează buletinul de vot pe reţelele de socializare, această faptă fiind interzisă de legislaţia electorală şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei.

"În judeţul Dolj, poliţiştii au întocmit dosar penal după ce au fost sesizaţi de un cetăţean că un candidat pentru funcţia de consilier local i-a oferit o bicicletă în valoare de 240 de lei pentru a îl vota. Ofiţerii l-au identificat pe candidat şi au găsit asupra lui suma de 2.170 de lei şi 30 de euro, precum şi o agendă în care avea scrise numele şi datele a 101 persoane din localitate. Banii şi înscrisurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor", se mai spune în comunicat.

Totodată, "în localitatea Calafat s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot în forma tentativei, după ce doi alegători au primit câte două buletine de vot pentru alegerea primarului. Unul dintre alegători a aplicat ştampila VOTAT pe ambele buletine de vot. Acestea nu au fost introduse în urna de vot".

Ofiţerii de poliţie din Bucureşti au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de instigare la fraudă la vot pe numele unei persoane care este membru al unei secţii de votare. Aceasta a înmânat unui alegător două buletine de vot în plus faţă de cele prevăzute de lege. Alegătorul este cercetat pentru infracţiunea de fraudă la vot.

Tot pentru fraudă la vot este cercetat preşedintele unei secţii de votare din Bistriţa Năsăud care a votat în cadrul secţiei fără a avea acest drept întrucât locuieşte în altă unitate administrativ teritorială.

"În judeţul Maramureş, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la fraudă la vot, după ce o femeie a luat de pe masă 9 buletine de vot, dintre care 7 pentru primar şi a intrat cu ele în cabina de vot, ştampilându-le pe toate. La ieşirea din cabină a fost observată de unul dintre membrii biroului electoral al secţiei, care a întocmit proces-verbal de constatare şi a anulat şase dintre cele şapte buletine de vot", mai informează MAI.

În judeţul Sălaj, preşedintele unei secţii de votare a fost amendat cu 600 de lei după ce un candidat a reclamat faptul că nu i-a permis accesul în secţia de votare.

 

Etichete
Comenteaza