Mai multe persoane au reclamat în spaţiul public că au probleme cu schimbarea lirei sterline în lei şi invers, din cauza fluctuaţiilor aproape fără precedent ale valorii lirei britanice.
Vicepremierul nord-irlandez Martin McGuinness, membru al formaţiunii republicane Sinn Fein, propune un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie şi unirea cu Irlanda, după decizia britanicilor de ieşire din UE.
Premierul Dacian Cioloş a invitat la "prudenţă" în luarea deciziilor politice în acest an electoral, şi mai ales în adoptarea unor decizii care pot avea impact economico-bugetar, şeful Executivului exprimându-şi dorinţa ca România să facă din situaţia economică "un atu" pe plan european.
De la rezistenţa faţă de aderarea la construcţia europeană la manifestaţii contra achitării contribuţiilor, până la dispute aprinse în privinţa politicii monetare şi a ameninţărilor că va părăsi Uniunea, Marea Britanie a avut o istorie cu hopuri în UE. Joi, britanicii au decis: părăsesc Uniunea.
Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a anunţat vineri că instituţia pe care o conduce are pregătite 250 miliarde de lire sterline (310 miliarde de euro), suplimentar, pentru a spriji pieţele financiare după Brexit, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Uniunea Europeană trebuie să rămână unită în urma rezultatului referendumului din Marea Britanie.
Euro s-a apreciat vineri în faţa leului la 4,53 de lei, în creştere cu 0,4% faţă de şedinţa precedentă, ceea ce reprezintă cel mai ridicat ritm de creştere din februarie 2015 încoace.
Premierul Dacian Cioloş a declarat, vineri, că nu va exista un impact imediat asupra drepturilor pe care le au românii care muncesc în Marea Britanie şi că nu va exista un impact semnificativ, pe termen scurt asupra economiei.
Populismul anti-european şi xenofobia sunt, după Brexit, principalele fenomene care trebuie gestionate cu atenţie şi determinare, inclusiv de România, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.