Preşedintele PSD Liviu Dragnea a transmis un avertisment miniştrilor din Cabinetul Dăncilă, spunând că cine nu îşi asumă, inclusiv problemele legate de descentralizare, nu poate fi membru al Cabinetului. Liviu Dragnea va discuta joi cu miniştri pe această temă.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind reglementarea activităţii de telemuncă, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Nissan şi Renault discută o fuziune în urma căreia va apărea o nouă companie, relatează Bloomberg.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat joi, în Comisia Economică din Senat, că speră ca până la finalul anului rata inflaţiei să ajungă la 3,5%, în condiţiile în care acum este de 4,7%. Isărescu a explicat şi de ce s-au tipărit mai mulţi bani anul trecut decât în 2016.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi, în comisia Economică din Senat, că BNR nu are control asupra preţurilor stabilite de Guvern, ci poate interveni pe alte căi.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut, joi, la 2,08%, de la 2,06% cât înregistra miercuri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Mai mulţi parlamentari PSD, dar şi PNL, au depus, un proiect de lege potrivit căruia persoanele „vulnerabile” care ies din închisoare ar urma să primească, timp de trei luni, îmbrăcăminte, un loc într-un adăpost, o indemnizaţie de hrană şi bilete gratuite pentru mijliacele de transport în comun.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că luna mai este frumoasă, dar nu ştie dacă şi pentru referendum, răspunzând în acest fel întrebării legate de intenţia coaliţiei de guvernare de a organiza în următoarele două luni referendumul pentru familie.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu urmează să se întâlnească joi cu miniştrii pe tema descentralizării, aşa cum a anunţat liderul PSD încă de luni, susţinând că ”este un proces care trebuie să înceapă foarte repede”.