Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău va începe traseul european în turul al doilea preliminar.
Persoanele fizice care doresc să se înscrie în „Rabla Auto 2025” pentru a-și putea achiziționa o mașină nouă cu tichet de la stat vor trebui să mai aștepte, deoarece, programul a fost suspendat de Administrația Fondul
Se modifică tarifele de parcare în Park&Ride-ul de la aeroportul din Cluj-Napoca. Proiectul de hotărâre a fost lansat în consultare publică.
URBANO GROUP a obținut autorizațiile de construcție necesare pentru demararea lucrărilor la Parcul Comercial URBANO SHOPPING & LIVING din Florești, care va găzdui galerii comerciale, magazinele Hornbach și Selgros, dar și un concept inedit de fast-food hub de tip drive-thru.
Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la un tip de fraudă online, în care este folosită identitatea unui cunoscut brand care comercializează parfumuri.
Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți cineaști europeni, a sosit la Cluj-Napoca, unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Formația din Gruia a aflat posibilii adversari din turul al doilea preliminar al competiției continentale.
Un ansamblu balnear de mari dimensiuni este propus pentru zona fostelor Băi Someșeni. Documentația urbanistică se află în consultare publică pe platforma Primăriei Cluj-Napoca, în etapa inițială de obținere a avizului de oportunitate.
Medicul Solomon Fiterman, fondatorul grupurilor Fiterman Pharma și Arcadia, s-a stins din viață.