Video Termenul-limită PNRR bate la ușă: cum se luptă constructorii să salveze șantierele deja în lucru / Proiecte în pericol fără aceste măsuri
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 17:42
- Economie
- Ascultă știrea
Termenul-limită pentru absorbția fondurilor din PNRR se apropie, iar presiunea pe șantierele din construcții crește.
Executivul a adoptat o ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care urmărește accelerarea absorbției fondurilor europene. Potrivit premierului Ilie Bolojan, până în august 2026 România trebuie să atragă aproximativ 10 miliarde de euro.
Alexandra Stoica, președinta PSC – Filiala Transilvania și director general DAS Engineering, a explicat la ZIUA LIVE că ordonanța de urgență adoptată pentru accelerarea absorbției fondurilor din PNRR vine într-un moment critic, în care numeroase proiecte sunt deja începute, dar se află în stadii diferite de execuție.
Ea a subliniat că una dintre principalele probleme care au dus la întârzieri o reprezintă contestațiile din cadrul licitațiilor publice, precum și blocajele administrative sau instituționale apărute pe parcursul implementării proiectelor.
„E vitală. Sunt proiecte pornite, dar proiecte care au fost alocate și apoi au fost tergiversate din multe situații. Foarte multe pot să vină și din contestații de licitații. Se atribuie o licitație, vine ulterior un alt participant, o contestă și apoi stai într-o perioadă foarte îndelungată în care trebuie să se decidă cine are dreptate și cine va executa lucrarea”, a explicat aceasta.
Potrivit Alexandrei Stoica, astfel de situații sunt frecvente la nivel național și au dus la întârzieri semnificative în implementarea proiectelor.
„Au rămas multe proiecte sau unele au fost defazate din cauza autorităților locale sau a autorităților contractante. Într-adevăr, sunt peste tot în țară astfel de situații și atunci s-a ridicat această problemă la nivelul Ministerului Lucrărilor Publice, iar noi am adus-o în discuție ca Patronat al Societăților din Construcții”, a precizat ea.
Aceasta a arătat că soluția propusă de PSC prin ordonanță vizează introducerea recepțiilor fazate, astfel încât proiectele să poată fi decontate parțial, în funcție de stadiul lucrărilor.
„S-a început conturarea unui act legislativ sub forma unei ordonanțe de urgență care să aibă în vedere recepții fazate, adică o parte dintre lucrări, considerate esențiale, să fie finalizate până în august 2026. Aceste lucrări esențiale sunt cele legate de anvelopa clădirii și tot ceea ce este necesar pentru emiterea certificatului de performanță energetică, pentru că nu se poate face recepția fără acest document”, a explicat Stoica.
În schimb, o serie de lucrări considerate auxiliare ar urma să fie finalizate ulterior recepției parțiale.
„Sunt lucrări interioare care nu sunt încă finalizate: obiecte sanitare, corpuri de iluminat, instalații mascate sau finisaje precum zugrăveli, tencuieli și pardoseli. În exterior, clădirile sunt ridicate, anvelopate și au sistemele de energie regenerabilă montate”, a adăugat ea.
Potrivit acesteia, la momentul recepției din august 2026, proiectele ar urma să fie acceptate chiar dacă anumite lucrări nu sunt finalizate, urmând ca acestea să fie realizate ulterior.
„Se propune realizarea unei recepții cu menționarea lucrărilor nefinalizate. Aceste lucrări nu vor fi decontate decât în momentul realizării lor, iar pentru finalizarea acestora se acordă un termen de grație de șase luni, astfel încât întreaga clădire să devină funcțională și recepția să fie încheiată”, a spus președinta PSC – Filiala Transilvania.
În opinia sa, ordonanța ar permite României să maximizeze fondurile atrase prin PNRR și să evite pierderea finanțărilor.
„Această ordonanță ar permite în primul rând României să maximizeze sumele pe care le poate atrage până la finalul PNRR-ului din bugetul alocat. Deci să-și încaseze toate sumele pe proiectele demarate prin PNRR”, a concluzionat Alexandra Stoica.











