Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins au făcut o descoperire care ar putea schimba radical modul în care luptăm împotriva cancerului.
În luna iulie 2025 vor începe săpăturile la puțul de lansare pentru TBM-urile („cârtițele”) care vor săpa tunelurile pentru metroul din Cluj-Napoca. În prezent se lucrează la pregătirea primelor 7 stații.
Un şofer s-a instalat luni, 23 iunie, pe banda celor de pe contrasens pe Centura Vâlcele şi a circulat fără jenă astfel punând viaţa celorlalţi participanţi la trafic în pericol.
Preşedintele SUA, Donald Trump, anunță încetarea focului între Iran și Israel, dar ministrul de Externe al Iranului transmite că nu există „acord” privind încetarea focului. Între timp Iranul lansează rachete către Israel.
Echipa antrenată de Dan Petrescu a debutat cu o victorie în primul amical din Austria contra campioanei Slovaciei.
Peste 159.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au susţinut luni, 23 iunie, proba la Limba Română a Evaluării Naţionale. Unul dintre subiecte a atras atenția sociologului Gelu Duminică, iar acesta spune că e "dezgustat".
Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de marți, 24 iunie 2025.
Băile Cojocna funcționează de 130 de ani fără întrerupere, fiind de la bun început o investiție curajoasă a localnicilor, care s-au îndatorat la bănci și au fost nevoiți chiar să își vândă pământul.
Trupa din Superligă se va duela cu Ararat Armenia în turul al doilea preliminar al competiției continentale.