Salariile şi pensiile nu vor fi majorate pentru anul viitor cu acelaşi procent, ci ţintit către persoanele cu venituri mici şi anumite categorii speciale, precum medici rezidenţi şi profesori debutanţi, a declarat premierul Victor Ponta.
Bugetele Preşedinţiei, Curţii Constituţionale şi Agenţiei Naţionale de Integritate vor fi reduse, în schimb Senatul, Camera Deputaţilor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale vor beneficia de alocări suplimentare la rectificare.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că la rectificarea bugetară vor fi alocate 175 de milioane de lei pentru plata salariilor profesorilor din preuniversitar, banii urmând a fi îndreptaţi către autorităţile locale şi nu către Ministerul Educaţiei.
Bugetele ministerelor Muncii, Dezvoltării, Mediului, Transporturilor, Economiei, Agriculturii, Sănătăţii, Societăţii Informaţionale şi Apărării vor fi tăiate la a doua rectificare din acest an, de alocări suplimentare urmând să beneficieze Afacerile Interne, Justiţia, Externe şi Camera Deputaţilor.
Profitul net al fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi faculatative (Pilonul III) a atins în primul semestru 462,8 milioane de lei, în urcare 41% faţă de nivelul consemnat în intervalul similar din 2012, potrivit datelor publicate de administratori.
Rectificarea bugetară va creşte deficitul bugetar de la 2,3% din PIB la 2,5% din PIB, diferenţă pe care experţii FMI o acceptă doar pentru sumele cheltuite suplimentar faţă de programul iniţial pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul ceremoniei de marcare a demarării lucrărilor la scutul antirachetă din cadrul Bazei Militare de la Deveselu, că are sentimentul "datoriei împlinite" şi că doreşte tuturor să aibă satisfacţia pe care el o simte în această zi.
Membrii grupării de evaziune aveau atribuţii delimitate: unii se ocupau de înfiinţarea firmelor fantomă, alţii racolau străini şi români care, în schimbul unor sume de bani, să fie asociaţi sau administratori la aceste societăţi, iar alţii luau legătura cu funcţionari ANAF, pentru nu face controale.
Medicul Conrad Murray, condamnat în noiembrie 2011 la patru ani de închisoare pentru omucidere involuntară, după decesul cântăreţului american Michael Jackson, în 2009, a fost eliberat luni din închisoarea din Los Angeles, după mai puţin de doi ani de ispăşire a acestei pedepse.