Reducerea CAS nu este cuprinsă în proiecţia bugetară pe 2014 pentru că au fost prioritare salariile, pensiile şi investiţiile publice, iar orice relaxare a taxării muncii trebuie însoţită de lărgirea bazei şi măsuri fiscale de compensare, a declarat şeful misiunii FMI, Andrea Schaechter.
Termenul stabilit pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, respectiv jumătatea anului 2015, este unul maxim, iar realizarea acestui obiectiv mai devreme ar fi văzută cu ochi buni de FMI, însă dacă planul de restructurare eşuează Guvernul va lua în calcul alte opţiuni, potrivit Fondului.
Reprezentanţii Ministerului Public au cerut Curţii de Apel Bucureşti, marţi, la primul termen al dosarului de şantaj în care sunt judecaţi Sorin Alexandrescu şi Dan Voiculescu, să fie luată din nou măsura interzicerii de a părăsi ţara în cazul directorului general al Antena TV Group.
FMI estimează pentru România, în 2014, o creştere reală a PIB constantă, menţinându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%, dar se aşteaptă ca evoluţia să fie influenţată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiţii, nu de exporturi, ca în prezent.
Preşedintele Traian Băsescu a aprobat o solicitare a Secretariatului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru ca o echipă a SPP să asigure protecţia unor oficiali ONU în Siria şi pe timpul vizitelor în alte regiuni.
Fiul fostului senator Sorina Plăcintă, Andrei, condamnat definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultraj, s-a predat, marţi dimineaţă, la Poliţia Timiş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Procesul de descentralizare şi de reorganizare administrativă va reduce cu cel puţin 10% numărul de personal din structurile reorganizate, cifră care nu reprezintă o ţintă, Guvernul având însă obligaţia să nu depăşească numărul de personal salarizat, a declarat ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.
Guvernul va creşte cu 25% redevenţele pentru resursele minerale, cu excepţia celor de petrol şi gaze, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, în urma finalizării negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisiei Europene (CE).
Plafonul de împrumuturi din Trezorerie pentru achitarea arieratelor de către autorităţile locale va creşte de la 800 milioane lei, în acest an, la 1,2 miliarde lei anul viitor, conform înţelegerii dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).