Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt sărbătoriţi pe 8 noiembrie de credincioşii ortodocşi şi, odată cu ei, toţi îngerii, consideraţi în tradiţia populară păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte.
Remus Vulpescu a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că la Hidroelectrica sunt şi "alte contracte problematice", însă compania, dacă va fi administrată corect, va putea să deţină capacităţi de generare sau să desfăşoare alte activităţi în domeniul energiei în întreaga regiune, nu numai în România".
O serie de fotografii suprarealiste şi spectaculoase, realizate de românul Ionuţ Caraş cu ajutorul programului Photoshop, sunt prezentate într-un articol elogiativ publicat pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail.
Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) s-a autosesizat şi a început o investigaţie în urma afirmaţiilor senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu potrivit cărora Alianţa DA ar fi beneficiat în 2004 de finanţări ilegale.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, afirmă că informaţiile privind posibila sa candidatură la alegerile din 2014 pentru funcţia de preşedinte al României sunt fără fundament şi că nu a avut nicio discuţie în acest sens, dar în privinţa unui nou mandat de şef al BNR nu a oferit un răspuns clar.
Comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş a declarat, joi, că UE trebuie să facă faţă în perioada următoare provocărilor cu care se confruntă agricultura europeană şi să pună accent pe dezvoltarea capacităţii de producţie agricolă, care stagnează, după 20 de ani de evoluţie.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis în prima parte a lunii octombrie adrese unui număr de peste 600.000 de firme din baza de date proprie, atenţionându-le că dacă au impozite şi taxe neplătite să efectueze plăţile înainte de inspecţia fiscală, măsura fiind o premieră.
Un lot de 145 de monede de aur dacice de tip Koson, recuperat recent din Marea Britanie, a fost adus în ţară şi va fi prezentat publicului în luna noiembrie, informează Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Capitală.
Ministerul Finanţelor a publicat pe site proiectul bugetului de stat şi pe cel al bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor, documente care includ prevederi ce confirmă informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.