Victor Ponta a fost exclus din PSD, decizia fiind luată de Consiliul Politic Național al partidului cu un singur vot împotrivă, exprimat de Radu Moldovan, liderul organizației PSD Bistrița. Aceasta este a doua excludere a lui Ponta din Partidul Social Democrat.
Primarul de la Turda, Cristian Matei, anunță că lucrările la blocul de locuințe cu 48 de apartamente pentru tineri de pe strada Zambilelor au fost finalizate și recepționate.
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins marți toate contestațiile privind candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, după ce o decizie similară fusese luată, duminică, de Biroul Electoral Central (BEC).
Primarul de la Turda, Cristian Matei, precizează că până la sfârșitul săptămânii, aproximativ 40 de insule ecologice vor fi instalate în total în municipiul Turda.
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a susținut o declarație politică în care a atras atenția asupra importanței practicării sportului în școli, în condițiile în care nu se mai prea pune preț pe această discplină
Incendiile de vegetație uscată continuă să le dea bătăi de cap pompierilor, care în doar câteva zile au avut zeci de astfel de intervenții. Mai exact, doar vineri și sâmbătă, au fost 45 de astfel de situații.
Reprezentanții Prefecturii Cluj au avut o ședință de lucru cu reprezentanții structurilor de ordine publică și cu directorii serviciilor publice deconcentrate din județ.
Primarul Emil Boc a atras, din nou, atenția că nu trebuie să ajungem să trăim vremuri în care să regretăm faptul că nu mai avem regim democratic și că am pierdut ce am avut bun.
Primarul Emil Boc a subliniat, la ZIUA LIVE, că valorile democrației pot fi pierdute foarte repede dacă partidele proeuropene nu vor mai fi la putere în țara noastră.