Video Doar Crin Antonescu poate garanta continuarea parcursului european, crede europarlamentarul clujean Daniel Buda. Ce spune despre Călin Georgescu
- Scris de Anca Colibasanu
- 24 Feb 2025, 18:14
- Politica
- Ascultă știrea

Nu mai este foarte mult timp până la scrutinul prezidențial, la care românii vor avea de ales între calea proeuropeană și izolaționism.
Liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a subliniat la ZIUA LIVE, de ce e important ca românii să nu aleagă extremismul, la alegerile prezidențiale din luna mai.
În opinia sa, candidatul coaliției, Crin Antonescu, este singurul care poate garanta continuarea drumului pe care România s-a angajat să meargă.
„Am avut discuții legate de alegerile de la noi, cu colegi care spuneau că cei care votează cu Călin Georgescu nu sunt neapărat împotriva UE. Pot să fiu de acord cu asta, dar acele persoane nu s-au informat suficient, oricum. Sunt foarte mulți din zona celor cu studii superioare (care l-au votat – n.red).
Când un om ca și Călin Georgescu spune că NATO și Bruxelles-ul sunt ceva foarte rău pentru România, este luat ca un adevăr de către cei care sunt beneficiari ai apartenenței României la UE. Fiecare cetățean care l-a votat pe Călin Georgescu se bucură de ceea ce înseamnă investiții pe fonduri europene.
Să nu creadă cineva ca dacă Doamne ferește ar ajunge prședintele României, noi am mai putea beneficia de fonduri europene”, a spus Buda.
Europarlamentarul a atras atenția și că războiul din Ucraina a dus la reașezarea priorităților pentru țările europene, iar țara noastră va fi nevoită să pună bani pentru ceea ce înseamnă politica de apărare.
De aceea, a mai subliniat Daniel Buda, singura variantă pe care România o are este să se poziționeze alături de valorile proeuropene, în continuare.
„Astăzi, singura variantă pe care o are România este candidatul unic pe care îl avem (susținerea lui – n.red), Crin Antonescu, este singura persoană care poate garanta ceea ce înseamnă păstrarea parcursului european al României, pe de altă parte păstraraea apartenenței la NATO, și să aibă capacitatea de a lucra cu un guvern care să aplice politicile europene.
Orice alt candidat pe partea dreaptă... nimeni nu ar avea capacitatea pe care o are Crin Antonescu. Cu siguranță va ști ce să facă pentru menținerea parcursului european pe mai departe.
(...)Lumea se uită la lucrările de autostradă pe care le avem, dar niciun metru de autostradă nu e făcut din resurse naționale, ci pe fonduri europene iar cei care se gândesc să îl voteze pe Georgescu trebuie să își pună problmea că a doua zi acele investiții se vor bloca”, a completat Buda.