Se împlinesc, în luna aprilie, 73 de ani de la Operațiunea Nord, cea mai mare deportare confesională din istoria fostei Uniuni Sovietice.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că extremismul la nivelul UE poate deven periculos dacă depășește anumite praguri critice.
Edilul municipiului Cluj-Napoca a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei organizate după şedinţa Grupului PPE din Parlamentul European, că primarii din Europa au demonstrat că pot ţine extremismul deoparte şi nu există, decât cu rare excepţii, primari sau preşedinţi de consilii judeţene cu orientări extremiste.
Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, a declarat, duminică seara, la Reghin, că pericolul extremist este unul foarte de mare pentru România şi este extrem important ca românii să îşi dovedească solidaritatea la alegerile din 9 iunie.
Eurodeputatul clujean Daniel Buda se află pe poziția a 13-a în prima listă, neoficială și, probabil, supusă schimbărilor, cu candidații alianței PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, a declarat, marţi, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va avea succes, pentru că există voinţă politică în acest sens.
Universitatea Bicocca din Milano (Italia), care a decis să anuleze un curs despre scriitorul rus Fedor Dostoievski, ca urmare a „polemicii” suscitate de ofensiva militară a Rusiei în Ucraina, a revenit asupra deciziei și informează că a fost vorba de o „neînțelegere”, scrie presa din Italia.
Premierul Ciucă a transmis joi că Guvernul respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor, după ce AUR a lansat miercuri, pe pagina oficială de Facebook, o listă neagră deschisă a presei din România.
Sub pretextul apărării drepturilor omului în pandemie, un grup de golani care scot limba la ideea de cultură și educație, (Goebbels scotea pistolul, dar huliganii politici din fruntea unui partid ce se autointituleaza "patriotic" n-au tupeul să-și recunoască neofascismul și neolegionarismul) testează capacitatea statului de a ieși din blegire, de a se trezi în ultimul ceas.
Cea mai lungă și mai aspră pedeapsă aplicată unui Martor al lui Iehova din Rusia de când organizația a fost interzisă în 2017, fiind declarată „extremistă”, este o condamnare la opt ani de închisoare.
Recomandări: