Trăim vremuri moderne, aproape digitale, în care „statul” e vinovat de tot: de gropi, de birocrație, de nervi, de cozi și, uneori, chiar și de vremea proastă. De parcă oamenii ar lipsi din această țară cu desăvârșire.

Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, unitate de învățământ aflată sub autoritatea Consiliului Județean, a marcat zilele acestea 125 de ani de activitate.

Trăim într-o lume, tot mai vizibil, condusă de țăcăniți, ciudați, neadaptați, nepotriviți, întunecați la minte, în care normalul/lumina a intrat în concediu fără plată, iar nebunia/ țăcăneala a pus stăpânire pe ea. O lume a țăcăniților, unde logica e dușmanul oamenilor și bunul-simț e o teorie a conspirației absolute.

Zilele trecute am avut o discuție cu o persoană dragă. 

Manifest pentru libertatea de a spune ceea ce gândim.

În goana după material, viața a obosit. Noi, oamenii, o judecăm în fiecare zi, în fiecare secundă. Pare că nu ne mai mulțumește nimic…

Subiectul este sensibil, tocmai de aceea cred că pot să îmi exprim și eu un punct de vedere.

Ministerul Fericirii. Doamnelor și domnilor, iată-mă!

România zilelor noastre trăiește într-un context condiționat de un amalgam unic de senzații, care par fără trecut, dar, mai grav, fără viitor, asemenea unei furtuni fără început și sfârșit, condiționată de replici zilnice, discursuri de ură, negarea realității, violență simbolică și o sete ciudată de „a curăța țara și națiunea“.