Mihaela Boc: „Difuzarea prin boxe exterioare a slujbelor religioase de către biserici – supărări și sesizări la Primărie”

În spațiul public apar cu regularitate știri care preiau nemulțumirile unor cetățeni deranjați fie de sunetul slujbelor religioase transmise în exteriorul bisericilor, fie de sunetul clopotelor, nemulțumiri transformate în vorbe acide la adresa Bisericii și în sesizări către Primărie.

Bisericile noastre sunt încă pline, din fericire, spre deosebire de alte zone din Europa. În zilele de duminică și în sărbătorile mari (cum ar fi viața fără ele? ), credincioșii stau și în exteriorul acestora ( fiind aglomerat în interior sau din alte motive), iar faptul că sunt amenajate boxe exterioare pentru ca toată lumea să poată participa la slujbă este un lucru pe care îl consider firesc.

Sunetul acestor boxe este, de regulă, unul decent, tocmai pentru a nu-i deranja pe cei care nu participă la slujbă sau au nevoie de odihnă. Cu siguranță sunt și excepții, dar acest lucru se poate discuta cu conducerea bisericii respective și, din experiența avută în administrația publică, știu că s-a găsit până la urmă un compromis, cu medierea Primăriei, dacă a fost cazul.

Trebuie să conviețuim cu toții în comunitate și să existe înțelegere de ambele părți. Știu că există și preoți mai dificili și oameni supărați pe ei din diverse motive, uneori pe bună dreptate (unii consider că nu au ce să caute în preoție). Dar sunt oameni și ei până la urmă, nu trebuie să confundăm preoții cu Biserica. Poți să fii supărat pe unii preoți sau pe unele biserici, dar nu poți să fii supărat pe toți preoții și pe toate bisericile.

Într-o lume mereu în căutare de repere și valori dătătoare de sens și împlinire, consider că Biserica este un catalizator pentru comunitate, o stâncă-refugiu pentru cei aflați în nevoie. Suntem un popor majoritar creștin. Tradiția Bisericii face parte din ADN-ul nostru cultural, care ne întregește identitatea națională.

Sunetul slujbelor religioase sau al clopotelor pe care îl auzim pe stradă în fuga noastră continuă după nevoile materiale nu este decât o chemare la o reflecție de câteva secunde asupra nevoii sufletului. Inevitabil, ne place sau nu să recunoaștem, ne gândim preț de câteva momente la Dumnezeu (indiferent dacă crezi sau nu în El), la ceva sfânt, frumos și curat. În orice religie.

Și , oare, ce ar putea să fie rău în asta? Nu sunt adepta fanatismului sau extremismului religios, dimpotrivă, îl consider distrugător de destine. Dar nici nu pot să fiu de acord cu trenduri moderniste care minimalizează Biserica și care sunt puse pe demolat valori și tradiții identitare, fără a construi nimic temeinic în schimb.

Putem micșora volumul boxelor, dacă acesta devine o problemă, dar nu putem micșora valoarea și rolul lăcașurilor de cult în orice comunitate. Pax et concordia inter homines!