Universitatea a transferat ieri o echipă întreagă de juniori, cu care îşi propune să câştige campionatul naţional în sezonul care stă să înceapă.
Pe o căldură sufocantă, “studenţii” au dat lovitura în fieful vicecampioanei României, pe care au învins-o cu 1-0, şi au obţinut prima victorie a sezonului.
“Studenţii” au plecat spre Urziceni mânaţi de jocul bun din partida cu FC Vaslui şi anunţă că vor să vină cu tolba plină de puncte din fieful vicecampioanei.
Daniel Munteanu (foto), fundaşul Universităţii Cluj, a declarat ieri că eventuala venire a lui Mihai Stoica pe “Someş” ar însemna “trei-patru” paşi în faţă pentru echipa “studenţilor”.
Pus pe liber de Astra Ploieşti, deşi a bifat 33 de meciuri în sezonul trecut, mijlocaşul de 25 de ani are doar cuvinte de laudă despre noul său club.
Claudiu Niculescu (foto la minge) este autorul unui gest atipic în fotbalul românesc şi nemaiîntâlnit în cel clujean.
Proaspăt demisionar de la Unirea Urziceni, Mihai Stoica a devenit unul dintre cei mai curtaţi conducători din fotbalul românesc. Dorit cu insistenţă de FC Braşov, FC Timişoara, “U” Cluj şi, mai nou, de Astra Ploieşti, ex-managerul Unirii Urziceni spune că va lua o decizie în perioada următoare.