Pană e optimist: “Suntem pe drumul cel bun”
- Scris de Alin Sutea
- 07 Aug 2010, 00:45
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Contestat vehement de fani după cele două înfrângeri din tot atâtea etape în debutul sezonului, managerul Universităţii, Marian Pană, şi-a felicitat echipa pentru felul în care a jucat în partida de ieri.
Tehnicianul spune că va încerca să-şi construiască etapele viitoare pe acest rezultat. “Este primul punct din acest sezon, unul foarte important pentru noi şi pentru băieţi. Îi felicit pe jucători pentru felul în care au luptat, pentru modul în care s-au comportat. Băieţii au arătat că se poate. Suntem pe drumul cel bun. N-am mai văzut niciodată, în peste 30 de ani de fotbal, o asemenea furtună. Dacă arbitrul a considerat că meciul trebuie să se reia înseamnă că aşa a fost”, a declarat Pană.
Tehnicianul echipei clujene a contestat penalty-ul oferit celor de la FC Vaslui. “Din locul din care am văzut eu meciul, cred că n-a fost penalty, asta i-am spus şi arbitrului. E păcat, iar arbitrii trebuie să se gândească înainte de a lua astfel de decizii, pentru că avem şi noi familii şi s-ar putea să nu mai avem ce pune pe masă”, a afirmat tehnicianul.
Deşi a fost înjurat serios de fani în această săptămână, Pană i-a lăudat pe “ultraşii” care au încurajat ieri echipa la Alba Iulia. “Nu ştiu dacă i-am îmbunat pe fani după acest egal. Sper să rămână alături de echipă, azi (ieri – n. red.) s-au comportat extraordinar. Au cântat şi ne-au încurajat în permanenţă, în ciuda vremii. Nu pot decât să-i felicit”, a conchis antrenorul clujenilor.

Comenteaza