Din nefericire, pompierii au găsit încă o victimă carbonizată în urma incendiului tragic de la pensiunea din satul Tohani (Prahova). Este cea de a șasea.
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) afirmă că omenirea nu este încă pregătită pentru o eventuală nouă pandemie.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova informează că pensiunea Ferma Dacilor nu are autorizație de securitate la incendiu.
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că la nivel naţional partidul pe care îl conduce nu va face alianţă, nici cu PSD, nici nu PNL.
Produsul Intern Brut (PIB) nominal estimat pentru anul 2022 s-a redus cu 0,6%, potrivit datelor INS.
Coreea de Nord nu va ezita să răspundă cu arme nucleare dacă va fi "provocată" în acest fel, a declarat liderul Kim Jong Un, potrivit comentariilor raportate joi de presa de stat, informează AFP, citată de Agerpres.
Entuziasmul simtit de români în apropierea sărbătorilor scade anul acesta.
Cei doi lideri al PSD și PNL speră ca exemplul lor să fie urmat şi de către filialele din ţară ale celor două mari partide.
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis, în primul său discurs de campanie înainte de alegerile prezidenţiale din martie 2024, că va face din Rusia o "putere suverană".