Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că se analizează mai multe măsuri, printre care obligativitatea purtării măştii şi în spaţii foarte aglomerate aflate în aer liber.
Campionul naţional absolut de raliuri al României, Simone Tempestini, s-a clasat, duminică, pe locul al cincilea Rally di Roma Capitale 2020, prima etapă a Campionatului European de Raliuri.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Ludovic Orban, din cauza "situației dezastruoase în care a ajuns România”.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vineri după-amiază, la finalul unei vizite efectuate pe loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş-Turda, că aceste două tronsoane ar putea fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie, precizând însă că pe lotul 2 este nevoie de o mobilizare foarte bună.
Strategia aplicată de unele ţări, precum Suedia, privind atingerea imunizării colective a populaţiei prin expunerea la noul coronavirus a persoanelor tinere şi sănătoase care pot trece prin forme uşoare şi medii ale bolii COVID-19 este "mortală".
Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a făcut vineri, un nou apel către români. Acesta a îndemnat populația la respectarea regulilor de protecție sanitară în contextul pandemiei de COVID-19.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care se stipulează că anumite categorii de persoane vor primi gratuit 30 de măști de protecție în fiecare lună până la sfârșitul pandemiei de COVID-19.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că guvernul va continua investiţiile la Drumul Național 67C în limitele legii.
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă a fost internat în Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu împreună cu soţia sa, ambii infectaţi cu noul coronavirus.