Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la funeraliile de stat ale Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a organizate la Westminster Abbey din Londra, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de 11.500 de lei în cadrul unei campanii de control derulată în intervalul iunie - septembrie, pe durata căreia a fost verificat modul în care s-au respectat prevederile legale ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, pentru care a suplimentat fondul de câştiguri cu 350.000 de lei, informează instituţia.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va investi 109,56 milioane de lei, fără TVA, în lucrări de corectare a torenţilor, în urma semnării unui contract cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul PNRR.
Operatorul aerian low-cost Blue Air a anunţat că va relua zborurile din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
Producătorii de mobilă sunt disperaţi pentru că nu au materia primă necesară şi, dacă nu se întreprinde nimic la nivel naţional, business-ul cu mobilă devine falimentar, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Daniel Egri, administrator al unei firme de mobilă.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prim-vicepreşedinte PSD, Gabriela Firea, a declarat miercuri că nu îşi doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024 şi că şi-ar dori să candideze la alegerile de la Pr
România se află pe primul loc în Europa Centrală şi de Est (CEE) în ceea ce priveşte cheltuielile consumatorilor pe alimente în magazinele fizice, cu cu 66% din totalul cheltuielilor, potrivit unei companii de investiţii imobiliare.
Ungaria susţine aderarea României la Zona Schengen, a declarat miercuri preşedinta Ungariei, Katalin Novak, aflată în vizită oficială la Bucureşti.