Concursuri internaţionale de atletism pe Cluj Arena. Tişe: avem cel mai bun stadion din Balcani VIDEO

Concursuri internaţionale de atletism pe Cluj Arena. Tişe: avem cel mai bun stadion din Balcani VIDEO
Clujul ar putea organiza anul viitor patru competiţii naţionale şi internaţionale de atletism, pe noul stadion Cluj Arena, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Tişe spune că a primit o delegaţie de la Federaţia Română de Atletism, care a cerut CJ Cluj să analizeze modul în care ar putea organiza, anul viitor, patru competiţii naţionale şi internaţionale de atletism.

Între cele patru competiţii se numără şi campionatele internaţionale de atletism ale României. "Clujul va putea fi un pion important şi în acest sport, atletismul, dincolo de faptul că şi clujenii vor putea face sport pe pistă", a spus Tişe.

Acesta adaugă că va prezenta planul de acţiuni la începutul anului viitor, într-o conferinţă de presă comună cu federaţia de atletism. "Încerca să organizăm şi campionatul balcanic, vom vedea în ce măsură reuşim. În această zonă doar Atena are stadion olimpic cu care am putea concura", a conchis Tişe.

Comenteaza