19:30 Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, în urmă cu puține momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la hornul unui imobil situat pe strada Soporului din municipiul Cluj-Napoca.
17:10 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de sâmbătă, 17 ianuarie 2026.
16:47 O trecere de pietoni din centrul Clujului, care leagă Piața Unirii de strada Matei Corvin, a devenit subiect de ironii și comentarii pe rețelele sociale, după ce gropile din zonă au atras atenția trecătorilor.
16:38 Imagine inedită din vechiul Cluj!
16:24 Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bloyai a postat un mesaj în care își arată dezacordul față de intenția UBB de a majora taxele universitare.
16:17 Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent vineri în județul Cluj, la inaugurarea creșei din comuna Baciu, a vorbit și despre situația administrativă a Floreștiului, în contextul discuțiilor legate de posibilitatea schimbării statutului localității.
16:11 Tehnicianul Universității Cluj a discutat situația portarului lituanian, dar și despre cel mai nou transfer al clubului.
16:04 Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate.
16:03 Firma de salubritate Supercom a fost sancționată cu amendă de minim 2.000 de lei pentru fiecare punct gospodăresc care nu are gunoiul ridicat la timp, a anunțat edilul Emil Boc.
15:50 Judecătoarea Olimpia Crețeanu, de la Curtea de Apel București, a decis vineri să amâne până la data de 30 ianuarie pronunțarea unei hotărâri în dosarul deschis la solicitarea unei avocate apropiate de AUR.
15:21 Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent vineri în județul Cluj, la inaugurarea creșei din comuna Baciu, a vorbit despre pachetul de reformă administrativă publică, aflat în dezbatere publică și care vizează reorganizarea aparatului administrativ local.
15:20 Clujul se numără printre județele în care brățările electronice pentru agresorii din cazurile de violență domestică.
15:08 În data de 14 ianuarie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat, în jurul orei 19:35, un tânăr de 27 de ani care conducea un autoturism.
15:02 PUZ-ul pentru un bloc de 6 etaje în Mărăști, chiar în spate la BRD, va ajunge pe masa consilierilor locali în ședința de săptămâna viitoare.
15:02 UBB Cluj vine cu clarificări după ce ISU Cluj, în urma unui control în spațiile CREIC și TEAM, a amendat universitatea pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu pentru domeniul de activitate învățământ în cele două clădiri.
15:00 LPF a anunțat programul următoarelor runde din sezonul regulat al primei ligi.
14:39 Elevii de gimnaziu și liceu care învață în altă localitate decât cea de domiciliu vor avea transport gratuit și pe perioada examenelor naționale, potrivit unei prevederi care modifică legea Educației.
14:35 Curtea Constituțională a decis vineri să amâne din nou decizia privind constituționalitatea legii care modifică pensiile magistraților.
14:24 Curtea Constituţională a României a amânat, vineri, pentru a patra oară pronunţarea în cazul obiecţiilor de neconstituţionalitate a Legii privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.