Vârstnicii pot intra gratuit la Grădina Botanică din Cluj-Napoca pe 1 octombrie, cu ocazia Zilei Seniorilor

Vârstnicii pot intra gratuit la Grădina Botanică din Cluj-Napoca pe 1 octombrie, cu ocazia Zilei Seniorilor
| Foto: gradinabotanica.ubbcluj.ro

Pensiunarii vor beneficia de intrare gratuită pe 1 octombrie la Grădina Botanică „Alexandru Borza”, cu ocazia Zilei Internațională a Seniorilor.

„Pe 1 octombrie, Grădina Botanică „Alexandru Borza” marchează „Ziua Internațională a Seniorilor” prin „Ziua Porților Deschise” pentru acești vizitatori! Pensionarii beneficiază de intrare gratuită (*).

Cu ocazia acestei zile deosebite, vă invităm să ne însoțiți în tururi ghidate sub tema „Cultura se împletește cu Natura”. Vom explora împreună minunatele artefacte istorice și splendidele plante de toamnă din Grădina Botanică. Punctul de întâlnire pentru tururi este la intrarea în Grădină, la orele 12:00 și 14:00. Ne vom bucura să vă avem alături!

De asemenea, programul de vizitare se schimbă: 9.00 – 19.00 pentru Grădina Botanică și 9.00 – 17.00 pentru Serele Mari.

*pe baza unui act doveditor”, au transmis reprezentanții Grădinii Botanice „Alexandru Borza”

Comenteaza