Deși, de cele mai multe ori, este considerată o afecţiune banală, gripa este o boală infecţioasă foarte contagioasă, cu morbiditate şi mortalitate semnificative, avertizează specialiştii INSP.
România este în plin sezon de viroze, peste 84.000 de infecții respiratorii acute s-au înregistrat, la nivel național, doar într-o săptămână.
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost raportate peste 97.570 de cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii.
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost raportate peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii.
Datele de la Institutul Național de Statistică arată că, până la începutul acestei luni, peste 800.000 de români au fost vaccinați antigripal.
Până la finalul săptămânii trecute, peste o jumătate de milion de persoane s-au vaccinat antigripal, cu circa 45% mai multe față de perioada similară de anul trecut.
A început sezonul virozelor, iar INSP informează că au fost confirmate deja primele cazuri de gripă.
Vaccinul gripal tetravalent cu doză mare de antigene, care oferă o protecție superioară împotriva gripei și a complicațiilor severe ale acesteia, este disponibil în farmacii.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, le recomandă românilor, în contextul în care începe sezonul gripal, să se adreseze medicilor de familie pentru a primi prescripţia pentru vaccin, care a ajuns deja în farmacii.
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost raportate 102.640 de cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii. Clujul se află printre județele cu cele mai multe cazuri.