Gripa a mai făcut 6 victime/ Peste 100.000 de infecții respiratorii în ultima săptămână. Clujul, în topul îmbolnăvirilor

Gripa a mai făcut 6 victime/ Peste 100.000 de infecții respiratorii în ultima săptămână. Clujul, în topul îmbolnăvirilor
| Foto: mediafax.ro

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost raportate 102.640 de cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii. Clujul se află printre județele cu cele mai multe cazuri.

În săptămâna 8 – 14 ianuarie 2024 au fost raportate 102.640 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 26.3% mai puține cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (139.255) și cu 41.1% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (72.734), informează Institutului Naţional de Sănătate Publică.

În ceea ce privește gripa, au fost înregistrate 4.574 de cazuri de gripă clinică la nivel național, raportate de 40 județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1206) și în județele Cluj (324), Constanța (303), Prahova (286), Timiș (199), Maramureș (177) și Galați (175).

De asemenea, de la începutul sezonului, la nivelul județului Cluj au fost confirmate cu laboratorul 38 de cazuri de gripă, cele mai multe cazuri înregistrate după județele Arad - 47, Bacău - 43, Bistrița - 42 de cazuri, și după municipiul București, care a raportat 376 de cazuri.

De la începutul sezonului au fost raportate:

  • 791 cazuri de gripă confirmate de laborator, din care: 135 cazuri cu virus gripal AH1, 79 cazuri cu virus gripal AH3, 10 cazuri cu virus gripal B și 567 cazuri cu virus gripal A nesubtipat
  • 29 co-infecții de virus gripal cu SARS-CoV-2
  • 13 co- infecții de virus gripal cu VRS
  • 3 co- infecție de virus gripal cu SARS-CoV-2 și VRS

Au fost comunicate 6 decese noi confirmate cu virus gripal. Până în prezent au fost comunicate 22 decese confirmate cu virus gripal. Cele 22 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 3 la 15-49 ani, 5 la 50-64 ani și 14 la ≥65 ani.

Până la data de 14.01.2024 au fost vaccinate antigripal 1.054.959 persoane, din care 1.031.104 din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat.

Comenteaza