Pentru elevi urmează 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, structurate pe două semestre: 12 septembrie 2016 — 3 februarie 2017, respectiv 13 februarie 2017 — 16 iunie 2017.
Patronii agențiilor de turism susțin că românii care au renunțat la vacanța în stațiunile turcești vor primi sejururi în alte perioade și nu despăgubiri bănești, nefiind vorba despre o situație de forță majoră.
Zborurile charter spre Antalya sunt operate sâmbătă, 16 iulie, conform programului stabilit.
Tot mai multe agenţii promovează sistemul. Avantajul este că nu mai scoţi toţi banii deodată pentru sejur.
Turiştii care vor să prindă cele mai bune oferte şi reduceri se înghesuie încă de acum să îşi facă rezervările pentru un sejur de vis. La un târg de profil, organizat în acest weekend la Cluj, agenţiile de turism au venit cu reduceri substanţiale.
Primul semestru al anului şcolar 2015-2016 se încheie vineri, iar copiii vor intra, timp de o săptămână, în vacanţa intersemestrială.
Preșcolarii și elevii din învățământul primar vor intra în vacanță de vineri, 30 octombrie, după terminarea cursurilor, urmând să se întoarcă la școală pe 9 noiembrie.
Cu doar câteva zile înainte de începutul şcolii, Ministerul Educaţiei a modificat structura anului şcolar 2015-2016.
Nicio zi de concediu în perioada în care a fost prim-ministru. Este dezvăluirea făcută, în premieră, de Emil Boc la REALITATEA FM.