PRIMUL CLOPOŢEL. Noul an aduce schimbări în învățământ. Vezi care sunt acestea

PRIMUL CLOPOŢEL. Noul an aduce schimbări în învățământ. Vezi care sunt acestea
Vezi pe ziuadecj.ro care sunt schimbările aduse de noul an școlar în învățământul românesc.

Anul şcolar 2011-2012 vine cu schimbări importante atât pentru elevi cât şi pentru profesori. Ministerul Educaţiei vrea să remedieze dezastrul din sistemul de învăţământ cu mai multe teste pentru elevi şi cartele magnetice, care să combată chiulul în şcoli, informează realitatea.net.

"Sistemul şcolar îmbracă o haină nouă, care este haina seriozităţii. Rigoarea, seriozitatea sunt elemente de care sistemul de învăţământ a dat dovadă la sfârşitul anului. Dorim ca acest lucru să reprezinte premisele pentru un sistem de învăţământ în care seriozitatea, disciplina şi o pregătire mult mai bună să fie coordonatele principale", a spus ministrul educației, Daniel Funeriu.

Secretarul de stat Oana Badea a vorbit aseară în cadrul emisiunii Prime Time News despre ce alte schimbări va aduce noul an școlar. Potrivit secretarului de stat, micuții din clasele primare vor avea ore speciale de lectură, în timp ce elevii care vor intra în clasa a V-a vor face cinci ani de gimnaziu şi nu patru, aşa cum se întâmpla până acum. La evaluarea naţională vor fi cinci probe în timp ce la începutul fiecărui ciclu de învăţământ elevii vor fi testaţi la absolut toate disciplinele.

Vacanțele au suferit și ele modificări. Vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni, iar cea de primăvară, două săptămâni, în timp ce vacanța mare va începe cu o săptămână mai târziu.

 

 

 

 

 

 

 

Comenteaza