Formația din Gruia a confirmat despărțirea de nu mai puțin de 4 jucători în ultimele ore ale perioadei de transferuri.
Ivorianul în vârstă de 24 de ani a fost împrumutat de formația din Gruia la Rapid, până la finalul sezonului.
Deși era semnat pentru sezonul viitor, mijlocașul slovac se va alătura "studenților" mai repede.
Nelu Varga, patronul formației din Gruia, a anunțat că negociază plecarea unui fotbalist.
La finalul anului trecut, formația din Gruia a renunțat la unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din lot, dar situația lui contractuală nu a fost clarificată până acum.
Formația din capitală l-a dorit în această iarnă pe atacantul Mamadou Thiam, în vârstă de 29 de ani, care a punctat de 5 ori pentru „U Cluj” în acest sezon de Superligă.
Vicecampioana a împrumutat un goalkeeper român, crescut de un club din Italia.
Formația din Gruia e pe punctul de a obține semnătura unui jucător cu care "feroviarii" s-au duelat în cupele europene.
Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a oferit o poziție oficială în legătură cu interesul unei formații din Serie A pentru internaționalul de tineret.